Mijlocașul francez Paul Pogba a fost testat pozitiv cu coronavirus și va trebui să se autoizoleze timp de 14 zile. Astfel, jucătorul în vârstă de 27 de ani va rata meciurile din Nations League, pe care naționala Franței le va disputa pe 5 și 8 septembrie împotriva Suediei, respectiv a Croației.
Pogba va fi disponibil pentru Manchester United în jocul din runda inaugurală a noului sezon din Premier League, care va avea loc pe 19 septembrie, pe Old Trafford, împotriva lui Crystal Palace.
În locul campionului mondial din 2018, selecționerul „cocoșilor galici”, Didier Deschamps, l-a convocat, în premieră, pe Eduardo Camavinga, mijlocașul de 17 ani al lui Stade Rennais. Acesta este unul dintre cei trei debutanți într-o acțiune a naționalei Franței, alături de fundașul Dayot Upamecano, de la RB Leipzig, și atacantul Houssem Aouar, de la Olympique Lyon, ambii recent semifinaliști în UEFA Champions League. O altă surpriză a lui Deschamps o reprezintă rechemarea sub tricolor a mijlocașului Adrien Rabiot, de la Juventus, după doi de absență din prima reprezentativă.